„Iar când vă rugaţi, nu spuneţi aceleaşi vorbe fără rost, ca acei dintre naţiuni; pentru că ei gândesc că prin vorbirea lor multă vor fi asculţaţi.”- Matei 6:7
Isus ne-a învăţat că tradiția creștină trebuie să fie în acord cu lăuntrul inimii. Lui Dumnezeu Îi repugnă ținerea unor ritualuri exterioare care nu mai au demult nicio legătură cu inima! Isus și-a arătat dezacordul față de rostirea unor rugăciuni cu repetiţii inutile și afișarea unei feţe posomorâte în post. Logica noastră va reclama să ne răspundem la întrebarea dacă „Este ceva autentic”.Comunitatea creștină urmărește să afle adevărul, în timp ce lumea caută autenticitate. Aceste sfere largi se întrepătrund, iar convingerea mea este că pentru a fi adevărați trebuie să fim autentici. Schimbarea devine cu atât mai necesară cu cât creștinii se îndârjesc săptămână după săptămână să-și recite crezurile religiose interminabile într-o duplicitate absolută!
În mod dramatic, cei care merg la biserică doar pentru a-și împlini o obligație religioasă sunt şi cei mai rezistenţi la schimbare. Pentru că s-au opus nevoii de schimbare sub îndrumarea Cuvântului, ei trăiesc sub îndrumarea cărnii. Nu vor veni în fața lui Isus, Singurul Care nu se schimbă niciodată, ca să-I spună: „Schimbă-mă, ca să pot fi ca tine!”. Cel mai adesea, credința seculară s-a întrețesut în gândirea lor cu ritualurile îndelung practicate, iar dacă îndrăznești să vii şi să pledezi pentru alt mod de manifestare creștină, vor crede că-ți bați joc de credința lor.
În mod paradoxal, cei care trăiesc o viață creștină autentică sunt și cei mai dispuși să-și schimbe practicile creştine. Ei sunt loiali esenței credinței lor, nu formei ei. Forma urmeză întotdeauna funcţia, însă oamenii au tendința de a se bloca în formă.
Înnoirea unei organizații nu va produce înnoire spirituală. La reflux spiritual, orice mormoloc își dorește propria lui baltă în care să înoate. Dar când vine fluxul, peștii înoată cu toții în același ocean, unde Cineva le sincronizează fiecare mișcare. Atunci când conduce Duhul Sfânt, aproape orice organizație va putea funcționa bine. Însă când nu conduce El, indiferent cât de bună este, sau ce program fantastic ar avea, acea organizație nu va funcționa.
Doamne, nu vreau ca la baza credinței mele să stea obiceiurile creștine; îmi propun să-mi întemeiez credința și obiceiurile în adevărul Cuvântului Tău.
Daily in Christ /Neil and Joanne Anderson, Copyright 1993 by Harvest House Publishers, Eugene, Oregon, U.S.A.
Zilnic în Cristos /Neil și Joanne Anderson, Drepturi de autor pentru Limba română: 2018 Byte Freedom, Timișoara, România