UMBLAREA PRIN CREDINŢĂ

„Deci, după cum ați primit pe Cristos Isus, Domnul, așa să umblați în El, înrădăcinați și zidiți în El şi întăriți în credință.”- Coloseni 2:6-7

Unii creştini consideră că viața prin credinţă înseamnă să fii condus de un simț interior nedefinit, misterios şi diafan, numit „credinţă”. Umblarea prin credinţă este însă mult mai practică şi mai concretă. A trăi prin credinţă înseamnă pur şi simplu să acționezi în viaţa de zi cu zi în baza a ceea ce crezi. Ceea ce determină modul în care te comporţi este sistemul tău de credinţe. Dacă comportamentul tău nu e eficient într-un anumit aspect, va fi nevoie să-ţi analizezi credinţa în acel domeniu, deoarece modul inadecvat de a acţiona e rezultatul unei credințe incorecte. Dacă te întrebi: „cum aș putea afla ce cred cu adevărat?”, ia-ți câteva minute să finalizezi, cât mai simplu și mai sincer, afirmațiile de mai jos:

Aş fi un om de succes dacă …

Aş fi mai important dacă …

Aş fi mai împlinit dacă …

Aş fi mai satisfăcut dacă …

Aş fi mai fericit dacă …

Aş fi mai bine-dispus dacă …

Aş avea mai multă siguranță dacă …

Aş avea mai multă pace dacă …


                  Ceea ce ai notat în continuarea acestor afirmaţii formează sistemul tău de credinţe din prezent. Presupunând că nevoile tale de bază (hrană, adăpost, protecţie, etc.) sunt împlinite, ceea ce te motivează în viaţă este ceea ce crezi că îţi va aduce succes, semnificație, împlinire, satisfacţie, fericire, plăcere, siguranţă şi pace! Dacă ceea ce crezi despre aceste opt valori nu este în acord cu ceea ce spune Dumnezeu despre ele, umblarea ta prin credinţă nu va funcționa. La fel și credința ta.

Tată, fă-mă în stare astăzi să cresc în înţelegerea Cuvântului Tău, pentru ca umblarea mea prin credinţă să capete putere.

Daily in Christ /Neil and Joanne Anderson, Copyright 1993 by Harvest House Publishers, Eugene, Oregon, U.S.A.

Zilnic în Cristos /Neil și Joanne Anderson, Drepturi de autor pentru Limba română: 2018 Byte Freedom, Timișoara, România

Get in touch with us

Add Your Heading Text Here