ÎN CRISTOS

„Adevărat, adevărat îţi spun: Dacă cineva nu este născut din nou (de sus), dintr-un izvor nou de viaţă, de la început, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu.”- Ioan 3:3

      A fi în Cristos, şi tot ce înseamnă acest lucru pentru maturitatea şi libertatea unui creştin, este tema copleşitoare a Noului Testament! De exemplu, doar în cele şase capitole ale Epistolei către Efeseni sunt 40 de afirmații: „a fi în Cristos” şi „a-L avea pe Cristos în tine”. 

Pentru fiecare afirmație „Cristos în tine”, există alte zece care spun că „tu ești în Cristos”. A fi în Cristos este punctul de turnură al identităţii noastre! Pentru că noi nu ne-am născut în Cristos! Ne-am născut în păcat, din cauza primului Adam. Ce plan a făurit Dumnezeu ca să ne schimbe starea din a fi în Adam, în a fi în Cristos?

Trebuie să ne naștem din nou (Ioan 3:3)! Prin naşterea fizică am dobândit doar viaţa fizică. Viaţa spirituală, viața veșnică promisă de Cristos celor care vin la El, se poate primi doar prin naşterea spirituală (Ioan 3:36). Ce înseamnă să fii viu spiritual în Cristos? În momentul în care te-ai născut din nou, sufletul tău a intrat în comuniune cu Dumnezeu în acelaşi mod în care Adam se afla în comuniune cu Dumnezeu înainte de Cădere. Unirea ta spirituală cu Dumnezeu este una completă şi eternă deoarece este asigurată de Cristos, ultimul Adam. Cât timp Cristos rămâne viu spiritual, rămâi şi tu viu spiritual – şi asta pentru veșnicie. 

Contrar credinţei multor creştini, viaţa veşnică nu este ceva ce primeşti când mori. Tu eşti viu din punct de vedere spiritual în Cristos chiar acum. Doar prin nașterea din nou spirituală poți intra în comuniune cu Dumnezeu! Nu vei fi niciodată mai viu spiritual decât eşti în acest moment! Singurul lucru care se schimbă când mori fizic, va fi schimbarea vechiul tău trup legat de pământ cu unul nou. Viaţa ta spirituală în Cristos, care a început când ţi-ai pus încrederea în El, va continua, va merge pur şi simplu înainte. Mântuirea nu este un lucru care ţi se va adăuga în viitor; mântuirea este o schimbare în prezent. Această transformare are loc la naşterea ta spirituală, nu la moartea ta fizică. Cuvântul lui Dumnezeu promite: „Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața”(1 Ioan 5:12). Viaţa veşnică este ceva ce deții chiar în acest moment, pentru că eşti în Cristos. Crede acest lucru! Bucură-te de el!

Mulţumesc, Doamne, că salvarea mea veşnică este o realitate prezentă în viața mea de zi cu zi. Mă bucur deplin de această garanție și siguranță minunată!

Daily in Christ /Neil and Joanne Anderson, Copyright 1993 by Harvest House Publishers, Eugene, Oregon, U.S.A.

Zilnic în Cristos /Neil și Joanne Anderson, Drepturi de autor pentru Limba română: 2018 Byte Freedom, Timișoara, România

Get in touch with us

Add Your Heading Text Here