PREGĂTEŞTE-ŢI COPIII!

„Ale Tale sunt, Doamne, măreţia, puterea, gloria, biruinţa şi maiestatea.” – 1 Cronici 29:11) NTR

           Am observat la o conferință o femeie care nu cânta cu restul audienţei şi părea destul de agitată. Chiar după prima sesiune mi-a trimis un bilet în care scria: „Vă rog să nu plecaţi din oraş fără să mă ajutaţi! Am fost diagnosticată cu personalitate multiplă şi sindrom disociat”.

                  Când am stat de vorbă cu ea, Domnul a descoperit faptul că la şapte ani în camera ei apăruse o prezenţă întunecată şi înfricoşătoare, care i-a spus că o va omorî dacă nu-i va permite să-i folosească trupul. Acea prezență întunecată nu a plecat decât în ziua în care m-am întâlnit cu acea femeie. Mai târziu, doamna a scris următoarele rânduri:

„Am început să aud voci şi să am prieteni imaginari de la şapte ani. Bulimia a apărut pe la zece, iar promiscuitatea pe la doisprezece. Timp de 10 ani am făcut parte dintr-o sectă. Când am ieşit de acolo, am încercat să găsesc eliberare spirituală la sugestia unui preot catolic. Dar am sfârşit luându-l la bătaie pe preot, și am plecat eu însămi cu vânătăi. M-am speriat aşa de tare încât nu am mai făcut nimic legat de asta de atunci. Acum am mintea sănătoasă!  Vocile au dispărut. Mă simt curată şi proaspătă în interior pentru prima dată în viaţă! Nu mai trăiesc îngrămădită într-un colţ îngust în propria mea minte sau în afara trupului meu. Trăiesc acum înlăuntru cu Domnul meu.”

                  Mi-aş dori ca această experienţă a înșelării trăită de această femeie în copilărie să fie o excepţie. Am consiliat însă sute de adulţi care îşi pot localiza problemele care au apărut pentru prima oară în copilărie. De aceea este extrem de important să-i înveţi pe copiii tăi despre existența lumii spirituale şi să-i antrenezi să iasă biruitori din încercările lui Satan de a-i seduce prin minciuni.

            Tată drag, ajută-mă să-mi învăţ copiii că este la fel de important să se împotrivească unei prezenţe rele din camera lor la fel cum trebuie să evite străinii pe stradă.

Daily in Christ /Neil and Joanne Anderson, Copyright 1993 by Harvest House Publishers, Eugene, Oregon, U.S.A.

Zilnic în Cristos /Neil și Joanne Andersonînșelare, Drepturi de autor pentru Limba română: 2018 Byte Freedom, Timișoara, România

Get in touch with us

Add Your Heading Text Here