„Pentru că voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.” – Coloseni 3:3
Acum câţiva ani un pastor era în frământări serioase și a venit să vorbim: „Sunt deja 20 de ani de când mă lupt să duc o viaţă creştină victorioasă! Acum știu care e problema! Coloseni 3:3 spune că: „voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu”. În toţi anii aceştia m-am tot chinuit pentru că nu am murit, aşa cum spune versetul. Neil, cum fac să mor?”.
„Problema ta nu e moartea!”, i-am spus. „Citeşte versetul încă o dată, de data aceasta mai rar”.
„Pentru că voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu”. „Ştiu, Neil! Exact asta e problema: nu am murit!”.
„Citeşte încă o dată”, am insistat, „de data aceasta cu pauză între cuvinte. „Pentru… că…voi… aţi… murit!” Deodată a înţeles şi s-a luminat: „Ei, aici e vorba de trecut, nu-i aşa?!!!”…
„Exact. Problema ta nu e să mori; tu ești deja mort. Ai murit în momentul mântuirii. Nu mă mir că te-ai chinuit în toţi aceşti ani ca şi creştin. Ai încercat să faci ceva ce a fost deja înfăptuit, şi asta e imposibil. Moartea de care vorbeşte Pavel în Coloseni 3:3 nu e un lucru la care Dumnezeu se aşteaptă să-l realizezi tu; este ceva ce El vrea ca să cunoști, să accepţi şi să crezi. Nu poţi face nimic ca să devii ceea ce eşti deja”.
Datorită extraordinarei lucrări de răscumpărare pe care a făcut-o Cristos în viaţa ta, vechiul sine a fost înlocuit cu unul nou, condus de o natură nouă, care nu era acolo mai înainte (2 Corinteni 5:17). Vechiul sine a fost distrus prin moartea lui Cristos, iar noul sine a prins viaţă în tine la învierea lui Cristos din morți (1 Corinteni 15: 20-22).
Viaţa cea nouă, ale cărei însuşiri sunt în tine, nu este cu nimic mai prejos decât viaţa Domnului Isus, implantată acum în tine (Galateni 2:20; Coloseni 3:4).
Doamne, Îţi sunt aşa recunoscător că nu trebuie să muncesc ca să primesc o viaţă nouă! Tu ai plătit deja prețul, ai terminat lucrarea şi mi-ai înmânat premiul.
Daily in Christ /Neil and Joanne Anderson, Copyright 1993 by Harvest House Publishers, Eugene, Oregon, U.S.A.
Zilnic în Cristos /Neil și Joanne Anderson, Drepturi de autor pentru Limba română: 2018 Byte Freedom, Timișoara, România