VIAȚA TA DESPĂRȚIT DE DUMNEZEU

„Dacă, prin Duh, omorâţi faptele trupului, veţi trăi. Pentru că toţi câţi sunt conduşi de Duhul lui Dumnezeu, aceştia sunt fii ai lui Dumnezeu.” –  Romani 8:13,14

       De ce mai reacţionezi ca şi când fostul comandant mai are putere asupra comportamentului tău? Câtă vreme ai slujit sub comanda lui, acţiunile, reacţiile, răspunsurile emoţionale, tiparele de gândire, amintirile şi obiceiurile ți-au fost controlate şi antrenate de vechiul sine într-un loc din creierul tău numit „carne”. Carnea este înclinația care există în interiorul fiecărui om de a funcţiona independent de Dumnezeu şi de a se concentra doar pe sine. Un om nemântuit funcţionează doar în carne (Romani 8:7,8), închinându-se şi slujind creaturii, în locul Creatorului (Romani 1:25). El trăiește doar „pentru sine” (2 Corinteni 5:15), chiar dacămulte din activităţile pe care le face par că sunt motivate de altruism sau de preocupare pentru alții. 

         Când te-ai născut din nou, vechiul tău sine a murit, și a luat ființă noul sine. Ai devenit parte din natura divină a lui Cristos. Însă carnea a rămas. În legământul pe care l-ai făcut ca și creştin ai adus cu tine o setare a minţii complet pre-stabilită şi un stil de viaţă format prin separarea ta de Dumnezeu şi centrat doar în sine. Pentru că ai fost născut viu din punct de vedere fizic, dar mort spiritual, nu ai avut parte nici de prezenţa lui Dumnezeu, nici de cunoaşterea căilor Lui. Ai învăţat așadar să-ţi trăieşti viaţa despărțit de Dumnezeu. Această independenţă învăţată face carnea să se opună lui Dumnezeu. În timpul anilor pe care i-ai trăit departe de Dumnezeu, experiențele pe care le-ai avut în lume, ţi-au programat în detaliu creierul cu tipare de gândire, trasee de memorie, reacţii şi obiceiuri străine de Dumnezeu. Așadar, chiar dacă vechiul sine a dispărut, carnea tot a rămas să se opună lui Dumnezeu, ca tendință programată de a păcătui, adică de a trăi independent de Dumnezeu. 

         Să ai mereu în minte faptul că nu mai eşti constrâns să asculţi de acea înclinaţie predeterminată de a trăi independent de Dumnezeu. Tu eşti un copil al Lui, liber să omori comportamentele cărnii şi să asculţi de Cristos.

Doamne, îmi reafirm dependenţa de Tine azi. Mă dezic de orice tendinţă veche de a trăi independent de Tine.

Daily in Christ /Neil and Joanne Anderson, Copyright 1993 by Harvest House Publishers, Eugene, Oregon, U.S.A.

Zilnic în Cristos /Neil și Joanne Anderson, Drepturi de autor pentru Limba română: 2018 Byte Freedom, Timișoara, România

Get in touch with us

Add Your Heading Text Here