„Pofta ochilor nu este din Tatăl, ci din lume.” – 1 Ioan 2:16

Al doilea canal al ispitei prin care Satan i-a abordat pe Adam și Eva este minciuna legată de consecințele neascultării lor. Dumnezeu le-a spus că va veni moartea odată cu neascultarea, dar Satan a spus: „Nicidecum nu veţi muri!”(Geneza 3:4). El trezise deja instinctul de conservare al Evei, asigurând-o în mod eronat că Dumnezeu se înșela în privinţa consecinţelor păcatului. „Nu-L asculta pe El; fă doar ceea ce e corect din perspectiva ta!”, insista el. Și fructul oprit era încântător pentru ochii Evei (vers. 6). Atât ea, cât și Adam au ignorat porunca lui Dumnezeu, făcând lucrul care li se părea că ar sluji cel mai bine interesului propriu. 

Pofta ochilor te va îndepărta pe nesimțite de Cuvântul lui Dumnezeu şi-ți va eroda încrederea în Dumnezeu. Vedem ce are de oferit lumea şi ne dorim acel lucru mai mult decât relaţia cu Dumnezeu. Începem să avem mai multă încredere în perspectiva noastră asupra lumii şi vieţii decât în poruncile şi promisiunile lui Dumnezeu. Plini de poftă pentru tot ce vedem, întindem mâna să luăm tot ce putem atinge, crezând că avem nevoie de acele lucruri şi înşelându-ne că Însuşi Dumnezeu vrea ca noi să le avem. Presupunând greşit că Dumnezeu nu ne-ar priva de niciun lucru bun, aprinşi de poftă, cerem prosperitate. În loc să ne încredem din toată inima în Dumnezeu, adoptăm o atitudine de genul: „Dovedeşte-mi!”. Este esența celei de-a doua ispitiri cu care Satan vine la Isus: „Dacă eşti Fiu al lui Dumnezeu, aruncă-Te jos de pe streaşina templului”(Matei 4:6). Isus nu intră însă în jocul lui Satan de-a „arată-mi”. În schimb, îi răspunde: „Din nou este scris: Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”(vers. 7). 

Dumnezeu nu are nicio obligaţie faţă de noi; El Se obligă doar faţă de Sine. Nu există nicio cale prin care să formulăm cu isteţime vreo rugăciune, iar Dumnezeu să fie constrâns să ne răspundă. Nu doar că s-ar denatura astfel semnificaţia rugăciunii, dar am ajunge să luăm locul lui Dumnezeu.

Cel neprihănit va trăi prin credința în Cuvântul scris al lui Dumnezeu, fără a cere ca Dumnezeu să-i aducă dovezi despre Sine, răspunzându-ne mofturilor sau dorinţelor, indiferent cât de nobile ar fi ele. Cei supuși testului suntem noi, nu Dumnezeu.

Tată, iartă-mă pentru momentele în care am ascultat de minciunile duşmanului, încercând să-mi împlinesc nevoile aşa cum am văzut că ar fi potrivit. Însă Tu eşti Dumnezeu, nu eu! Privesc spre Tine, ca să îngrijeşti de toate nevoile mele în felul Tău.

Daily in Christ /Neil and Joanne Anderson, Copyright 1993 by Harvest House Publishers, Eugene, Oregon, U.S.A.

Zilnic în Cristos /Neil și Joanne Anderson, Drepturi de autor pentru Limba română: 2018 Byte Freedom, Timișoara, România