„Către cei sfinţiţi în Cristos Isus, chemaţi sfinţi, împreună cu toți cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnul nostru Isus Cristos, Domn și al lor şi al nostru.”- 1 Corinteni 1:2
Ați observat că în Noul Testament un cuvânt dintre cele mai des folosite pentru a descrie identitatea creștinilor este „sfânt”? Un sfânt este în sens literal, o persoană desăvârșită. Totuși Pavel și alți scriitori ai Epistolelor folosesc din abundență acest cuvânt pentru a prezenta niște creștini normali, obișnuiți, pe care-i întâlnești în fiecare zi, ca mine și ca tine. De exemplu, salutul lui Pavel din 1 Corinteni 1:2 e adresat „Către Adunarea lui Dumnezeu care este în Corint, către cei sfinţiţi în Cristos Isus, chemaţi sfinţi, împreună cu toți cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnul nostru Isus Cristos, Domn și al lor şi al nostru”.
Observați cum Pavel nu spune că am fi sfinți prin efort stăruitor. El afirmă explicit că suntem sfinți prin chemare. O parte dintre noi împărtășim mentalitatea că sfinții sunt oameni care și-au meritat titlul superior trăind o viață spectaculoasă sau reușind să atingă un anumit nivel de maturitate. În niciun caz! Biblia afirmă că ești un sfânt pentru că Dumnezeu te-a chemat să fii un sfânt. Tu „ai fost sfințit” în Cristos – făcut sfânt prin împărtășirea cu viața Singurului cu adevărat Sfânt, Isus Cristos.
Mulți creștini se descriu ca fiind păcatoși salvați prin har. Dar ești de fapt, un păcătos? Conform Scripturii, aceasta să fie identitatea ta? Nicidecum. Dumnezeu nu te numește păcătos; El te numește sfânt – cel sfințit. Dacă te vezi ca fiind un păcătos, ghici ce vei face? Vei trăi la fel ca un păcătos: vei păcătui. De ce să nu te identifici cu ceea ce ești în realitate: un sfânt care păcătuiește. Amintește-ți că ceea ce faci tu nu determină cine ești tu; cine ești tu însă, va determina ce vei face.
De vreme ce ești un sfânt în Cristos prin chemarea lui Dumnezeu, iei parte – fiind în Cristos – la moștenire. Ceea ce este adevărat cu privire la Cristos, este adevărat și despre tine, pentru că acum ești în Cristos. Face parte din identitatea ta. Nu tu ești mărețul „EU SUNT”, însă asemeni lui Pavel, poți spune și tu: „Prin harul lui Dumnezeu, sunt ceea ce sunt”(1 Corinteni 15:10).
Chemarea și Harul Tău din viața mea sunt pe deplin nemeritate, şi este o onoare să-mi revendic moștenirea. Îți mulțumesc, Tată! Îți mulțumesc, Isus!
Daily in Christ /Neil and Joanne Anderson, Copyright 1993 by Harvest House Publishers, Eugene, Oregon, U.S.A.
Zilnic în Cristos /Neil și Joanne Anderson, Drepturi de autor pentru Limba română: 2018 Byte Freedom, Timișoara, România