CUM DEPĂȘEȘTI O CRIZĂ?

„O casă dezbinată împotriva ei însăşi cade.” – Luca 11:17

Tactica lui Satan este să folosească o problemă ca să vă aducă pe tine și pe soțul tău în situația de a vă certa. Isus a spus: „O casă dezbinată împotriva ei însăşi, cade”(Luca 11:17). Am avut ocazia să spun părinţilor în nenumărate rânduri: „Nu lăsaţi ca lucrul acesta să vă dezbine!”. De fiecare dată ei se priveau cu subînțeles, pentru că exact prin asta și treceau. „Dacă ai fi fost mai ferm cu fiul nostru, nu s-ar fi întâmplat așa!”, spunea unul. „Din cauză că tu nu ai stabilit un timp de închinare în familie în fiecare seară!”, replica celălalt. Sau, în cazul în care avuseseră parte de timpul acela de închinare în familie, apărea altceva: „Tu doar le-ai citit, fără să vorbești cu ei!”; „Dacă ai fi ajuns mai devreme acasă, aveam şi eu timp să comunic mai mult cu ei!”.

Probabil că există o fărâmă de adevăr în fiecare afirmaţie de mai sus. Însă ele ţin deja de trecut, iar faptul că vă dărâmați unul pe altul, nu va face decât să înrăutăţească și mai mult problema. Urmăriți să fiţi uniţi pentru a supravieţui unei crize! Atacarea caracterului celuilalt este de la cel rău.

Mulţi părinţi sunt intimidaţi de ameninţările copilului lor sau cred că e mai uşor să cedezi în fața unui acces de furie, decât să-l confrunţi. Însă nu poţi permite unui copil rebel să-ți conducă casa! Este nevoie de o voinţă de fier şi de harul lui Dumnezeu ca să rămâi pe poziţie şi să nu-l laşi pe copil să te conducă. Vai de copilul căruia părintele îi permite să fie şeful casei! Și mai tristă este situația acelor copii ai căror părinți i-au condus, însă fără dragoste. Dacă-l conduci prin forţă şi intimidare lipsită de dragoste, copilul tău va fi un handicapat emoţional. Pentru că niște reguli lipsite de relaţie, vor duce la răzvrătire.

Fiecare criză din cămin te poate forma sau te poate distruge! Însă doar tu ești cel ce poţi decide dacă vrei să creşti prin acea criză și să devii o persoană mai bună decât erai înainte. Romani 5:3-4 ne încurajează astfel: „dar ne lăudăm şi în necazuri, ştiind că necazul lucrează răbdare şi răbdarea, experienţă şi experienţa, speranţă”.

Doamne, refuz strategia lui Satan de a ne diviza căminul, înăbușind-ne dragostea sau exagerând regulile. Ajută-mă să-mi fac partea în a păstra căminul nostru unit în Tine.

Daily in Christ /Neil and Joanne Anderson, Copyright 1993 by Harvest House Publishers, Eugene, Oregon, U.S.A.

Zilnic în Cristos /Neil și Joanne Anderson, Drepturi de autor pentru Limba română: 2018 Byte Freedom, Timișoara, România

Get in touch with us

Add Your Heading Text Here