CUM ÎȚI PĂSTREZI LIBERTATEA

„Cristos ne-a eliberat pentru libertate; rămâneţi deci tari în această libertate şi nu vă prindeţi din nou într-un jug al robiei!”- Galateni 5:1

Războiul de Independenţă a însemnat o luptă grea, în care multe vieţi  au pierit până să fie instaurată libertatea. Mereu este un preț de plătit pentru libertate, iar în clipa în care considerăm libertatea ca fiind ceva ce merităm, riscăm să o pierdem!

Libertatea în Cristos, salvarea față de natura păcătoasă şi față de dumnezeul acestei lumi reprezintă moştenirea fiecărui credincios! Cristos te-a eliberat prin victoria Sa de pe Cruce asupra păcatului şi morţii! Dacă ți-ai pierdut într-o oarecare măsură libertatea pentru că nu ai reușit să rămâi ferm în credinţă sau ai fost neascultător de Dumnezeu, este responsabilitatea ta să faci tot ceea ce trebuie ca să-ți menții relaţia curată cu Dumnezeu!

Miza nu este destinul tău veşnic: în Cristos eşti în siguranţă!

Biruința ta zilnică în El însă, se va diminua în cel mai bun caz, dacă nu reușești să-ți asumi responsabilitatea și să-ți păstrezi libertatea pe care o ai în Cristos.

Amintește-ţi: Nu eşti o victimă neajutorată în confruntarea dintre două super puteri cereşti cu forţe relativ egale! Prin comparație cu resursele limitate de care dispune Satan, Dumnezeu este imposibil de cuprins în omnipotenţa, omniprezenţa şi omniscienţa Sa – iar tu eşti în comuniune cu El!

Uneori realitatea păcatului şi prezenţa răului ar putea părea mai adevărate decât realitatea şi prezenţa lui Dumnezeu, însă acest lucru face parte din înşelarea lui Satan. El este un duşman înfrânt, iar noi suntem în Cristos, veșnicul Biruitor. Aceasta este și rațiunea pentru care Îl lăudăm pe Dumnezeu: ca să avem întotdeauna ochii aţintiţi pe atributele Lui divine, și să ne împotrivim astfel minciunilor lui Satan. 

O cunoaștere adevărată a lui Dumnezeu şi a identității nostre în Cristos este cea mai importantă componentă a sănătății noastre mintale.

O cunoaștere incorectă a lui Dumnezeu şi o închinare greșită în fața lui Satan sunt principalele motivele care duc la boală mintală.

Așadar, umbli azi în libertate?

Doamne, Te laud pentru extraordinara libertate de care mă bucur în Cristos! Întăreşte-mi voinţa, astfel încât să aleg să trăiesc în libertate în fiecare zi.

Daily in Christ /Neil and Joanne Anderson, Copyright 1993 by Harvest House Publishers, Eugene, Oregon, U.S.A.

Zilnic în Cristos /Neil și Joanne Anderson, Drepturi de autor pentru Limba română: 2018 Byte Freedom, Timișoara, România

Get in touch with us

Add Your Heading Text Here