CÂND ÎNTĂRITURILE SE FORTIFICĂ

„Nimeni, slujind ca ostaş, nu se încurcă cu treburile vieţii, ca să placă celui care l-a înrolat.”- 2 Timotei 2:4

             Odată ce ai luat în calcul ispita și se declanșează un răspuns emoţional care duce la strategia de tip B, vei acţiona în baza acelei decizii și vei face acel lucru. Poate că mai târziu vei regreta ce ai făcut sau vei pretinde că nu eşti tu cel responsabil! Dar odată ajuns în această fază, răspunzi de acţiunile tale pentru că nu ai reuşit să aduci acel gând ispititor în ascultare de Cristos chiar din momentul în care a apărut pentru prima dată în pragul minţii tale!

Cercetătorii comportamentului uman ne spun că repetând o acţiune timp de şase săptămâni, vei forma un obicei. Dacă vei repeta acel obicei suficient de mult, în mintea ta se va forma o întăritură. Odată ce întăritura se fortifică prin gând și răspuns, va fi extrem de dificil să mai alegi să acționezi împotriva acelui tipar.

                  La fel ca și în cazul influențelor venite din mediu, o întăritură din minte poate fi rezultatul unui eveniment traumatic singular sau al unei atmosfere persistente. De exemplu, să luăm situația unei femei care intră în depresie profundă ori de câte ori aude un sunet de sirenă. Se dovedește că în urmă cu 20 de ani ea a fost victima unui viol chiar în clipa în care în depărtare răsuna sfâşietor o sirenă. Vreme de săptămâni şi luni sunetul de sirenă declanşează în ea amintiri traumatice. În loc să rezolve acest conflict, ea retrăiește de fiecare dată în minte acea tragedie, adâncind rănile emoţionale şi percepându-se pe sine prinsă într-un tipar mental din care pare că nu mai poate ieși. Aceasta este o întăritură.

                  Alte întărituri sunt produsul unui tipar recurent de gândire și răspuns. Să ne imaginăm spre exemplu, fiul de nouă ani al unui tată alcoolic. Băiatul paralizează de frică de fiecare dată când tatăl lui se întoarce seara beat şi pus pe scandal. Fuge şi se ascunde. Pe măsură ce continuă să răspundă defensiv în faţa unui tată alcoolic agresiv, el îşi formează un tipar de comportament. Zece ani mai târziu ori de câte ori se confruntă cu un comportament ostil, cum credeţi că va reacţiona? Va fugi. Tiparul de gândire șireacţie s-a înrădăcinat atât de adânc, încât a format în mintea lui o întăritură.

Tată, te rog, nu-i da voie duşmanului să mă amăgească să acționez dintr-o voinţă slăbită, care îmi diminuează eficienţa și mărturia de creștin.

Daily in Christ /Neil and Joanne Anderson, Copyright 1993 by Harvest House Publishers, Eugene, Oregon, U.S.A.

Zilnic în Cristos /Neil și Joanne Anderson, Drepturi de autor pentru Limba română: 2018 Byte Freedom, Timișoara, România

Get in touch with us

Add Your Heading Text Here